Archives

2010-1001_adventist heritage PDF Print E-mail
ISTORIE ADVENTISTĂ

 

Minneapolis, 1888
Adventismul, în cumpănă
De mai bine de 100 de ani, adventiştii de ziua a şaptea au privit înapoi la Sesiunea Conferinţei Generale din Minneapolis, 1888, ca la o piatră de hotar în istoria lor, un major moment de cotitură în demersul lor teologic. Este considerată cea mai importantă conferinţă teologică din istoria noastră. Deşi a durat mai puţin de o lună, atât sesiunea din Minneapolis (17 oct. – 4 nov.), cât şi cursurile pentru pastori, care au precedat-o (10-16 oct.), au schimbat decisiv forma adventismului.
Evenimente care au condus la Minneapolis
După marea dezamăgire din 1844, pionierii noştri s-au concentrat în predicile lor pe proclamarea adevărurilor importante, aşa-numitele adevăruri de reper: Sanctuarul, duhul profeţiei, mesajele celor trei îngeri, nemurirea condiţionată, a Doua Venire şi Sabatul. Mântuirea şi neprihănirea prin credinţă au fost lăsate pe un plan secund, pentru că erau susţinute de majoritatea celorlalte biserici. De ce să-l înveţi pe un metodist sau baptist despre mântuire, subiect pe care îl cunoştea oricum? Ceea ce nici unul, nici altul nu cunosc este adevărul despre Sabat, Sanctuar, starea morţilor etc. Prin urmare, pionierii insistau asupra doctrinelor care ne separau – mai ales Sabatul şi cele Zece Porunci.

Din nefericire, din cauza accentului pus pe lege, spiritualitatea avea de suferit şi nu puţini au devenit în mod categoric legalişti. Mândria, autosuficienţa şi automulţumirea au intrat în rândurile noastre. Ceea ce lipsea era o experienţă vie cu Hristos – bucuria şi pacea care vin în urma unei relaţii cu Hristos. Legea şi păzirea legii deveniseră de o importanţă supremă. Ellen White, analizând situaţia, a scris: „Ca popor, am predicat legea până când am ajuns la fel de uscaţi ca dealurile din Ghilboa, care nu aveau parte nici de ploaie, nici de rouă. Trebuie să-L predicăm pe Hristos în lege.”1

Cursurile pastorale, 10-16 octombrie 1888
Când ne gândim la Minneapolis 1888, ne vin în minte două nume: A. T. Jones şi E. J. Waggoner. Erau buni prieteni şi ambii editori la revista Sign of the Times (Semnele timpului), în California. Alonzo T. Jones (38 de ani) servise în armata americană şi era în principal autodidact. Elliot J. Waggoner (33 de ani), din contră, avusese parte de o educaţie formală, fusese pregătit ca medic şi a lucrat în Sanatoriul Battle Creek pentru un timp, dar inima îl trăgea spre evanghelizare, aşa că şi-a schimbat profesia şi a devenit pastor.

În cadrul întâlnirii de o săptămână a lucrătorilor, care a precedat Conferinţa Generală, un subiect care i-a împărţit în două tabere pe participanţi a fost importanţa legii, pornindu-se de la textul din Galateni 3:24. Întrebarea era: Care lege este suverană: legea morală sau legea ceremonială? În 1886, O. A. Johnson publicase un articol în Review and Herald intitulat: „The Two Laws” (Cele două legi), în care afirma că „legea din Galateni este legea ceremonială”2. Câteva luni mai târziu, E. J. Waggoner a scris o serie de nouă articole în Signes of the Times, în care susţinea că legea din Galateni este legea morală. Ellen White, locuind în acea vreme la Basel, Elveţia, le-a scris o scrisoare de mustrare celor doi editori din California, pentru că publicaseră cele două articole care lăsau să se înţeleagă că cele două ziare ale bisericii erau în contradicţie unul cu celălalt în anumite doctrine. Ea nu s-a plasat de nicio parte, ci pur şi simplu nu-i plăcea cum stăteau lucrurile.

Cine avea dreptate? Răspunsul este, evident, ambii. Şi legea ceremonială, şi cea morală conduc la Hristos. Opt ani mai târziu, în 1896, Ellen White a scris: „În Scriptură [Gal. 3:24], Duhul Sfânt vorbeşte, prin apostol, în special despre legea morală. Legea ne scoate în evidenţă păcatele şi ne determină să ne simţim nevoia după Hristos şi să alergăm la El pentru iertare şi pace.”3 În anul 1888, totuşi, ea a refuzat să dea un răspuns – probabil pentru că nici ea nu era sigură la acea vreme.

Conferinţa de la Minneapolis
Conferinţa a început miercuri, 17 octombrie. Aproximativ 90 de delegaţi îi reprezentau pe cei 27.000 de membri. Progresul din noile câmpuri misionare, repartizarea responsabilităţilor, evanghelizarea din oraşe, o nouă ambarcaţiune pentru Pacificul de Sud (Pitcairn) şi multe alte subiecte au fost luate în discuţie. Dar astăzi, toate aceste preocupări obişnuite ale conferinţei au fost date uitării. Ceea ce încă ne aducem aminte este că, „În marea Sa milă, Domnul Hristos a trimis solia cea mai preţioasă prin fraţii Waggoner şi Jones. [...] Ea a prezentat îndreptăţirea prin credinţa în Garantul divin [Hristos], a invitat oamenii să primească neprihănirea lui Hristos, care se manifestă prin ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu.”4

Waggoner a fost rugat să prezinte o serie de lecturi pe tema neprihănirii prin credinţă. Nu ştim exact care au fost afirmaţiile făcute de Waggoner, pentru că doar din anul 1891 au început să fie înregistrate la Conferinţa Generală toate studiile biblice organizate, însă din ceea ce a scris înainte şi după Minneapolis, cunoaştem într-o măsură destul de mare conţinutul prezentărilor lui.

Până în 1888, larga majoritate considera că neprihănirea acceptabilă în ochii lui Dumnezeu putea fi atinsă (cu ajutorul Duhului Sfânt, bineînţeles) prin ascultarea de porunci. Cu alte cuvinte, sfinţirea este văzută ca bază pentru mântuire.

Lucrarea lui Hristos în direcţia îndreptăţirii era văzută, în principal, ca acţionând asupra păcatelor din trecut. Într-un articol nesemnat, dintr-un număr de început al revistei Signs of the Times, se afirma: „Întrucât toţi oamenii au călcat legea lui Dumnezeu şi nu pot, singuri, să dea dovadă de ascultare faţă de cerinţele Sale drepte, suntem dependenţi de Hristos, în primul rând pentru îndreptăţirea din păcatele noastre trecute şi, în al doilea rând, pentru harul cu ajutorul căruia vom da dovadă de o ascultare corespunzătoare de Legea Sa, pe viitor.”5

Acum, Waggoner a venit şi a spus: (1) ascultarea omului nu poate niciodată satisface legea lui Dumnezeu; (2) doar neprihănirea lui Hristos atribuită omului reprezintă baza acceptării lui de către Dumnezeu şi (3) noi avem nevoie constant să fim acoperiţi de neprihănirea lui Hristos, nu doar pentru păcatele trecute.

Care a fost reacţia ascultătorilor? Unii au acceptat mesajul şi l-au susţinut pe Waggoner (E. G. White, W. C. White, S. N. Haskell etc.), alţii l-au respins (U. Smith, J. H. Morrison, L. R. Conradi etc.), dar majoritatea erau indecişi, nu ştiau ce să creadă. Cei care se opuneau acestui mesaj se făceau destul de bine auziţi. La un moment dat, Ellen White a fost atât de descurajată, încât a vrut să plece, dar îngerul Domnului i-a spus: „Nu, Dumnezeu are o lucrare pe care tu trebuie să o faci în acest loc. Oamenii repetă răzvrătirea lui Core, Datan şi Abiram.”6

În final, majoritatea celor care s-au opus mesajului şi-au schimbat atitudinea şi au acceptat mesajul neprihănirii prin credinţă, în timp ce unii au părăsit biserica.

După sesiunea din Minneapolis, Ellen White s-a alăturat lui A. T. Jones şi lui E. J. Waggoner în răspândirea prin biserici a doctrinei despre neprihănirea prin credinţă. De la un ocean la altul, au vizitat întruniri în tabere, întâlniri ale lucrătorilor şi şcoli biblice. În anul 1889, ea scria: „Niciodată n-am văzut o acţiune de reformă înaintând cu atâta profunzime, rămânând în acelaşi timp departe de un entuziasm neoportun.”7 După Minneapolis, au apărut multe cărţi tratând tema neprihănirii prin credinţă, de exemplu Calea către Hristos şi Hristos, Lumina lumii.

Este important să înţelegem ce s-a întâmplat la Minneapolis pentru că, astăzi, unii susţin că biserica a respins mesajul de la Minneapolis şi fac apel la pocăinţă colectivă. Alţii susţin că principalul punct urmărit de Waggoner a fost natura lui Hristos. Pornind de la o afirmaţie a lui făcută în lucrarea Hristos şi neprihănirea prin credinţă (1890), şi anume că Hristos a luat natura păcătoasă cu tendinţele păcătoase, s-a tras concluzia că biserica a respins acest mesaj din moment ce nu a acceptat niciodată, în mod oficial, că Hristos a avut tendinţe păcătoase. Totuşi, nu există nicio dovadă că Waggoner a tratat la Minneapolis problema naturii lui Hristos. Elementul principal urmărit de el a fost relaţia neprihănirii lui Hristos cu legea.

Momentul Minneapolis 1888 a constituit un punct de cotitură în istoria Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Prin Waggoner şi Jones, sprijiniţi de Ellen White, biserica a fost salvată de la o incompletă înţelegere a Evangheliei.

1„Christ Prayed for Unity Among the Disciples”, Review and Herald, 11 martie 1890.
2“„The Two Laws”, Review and Herald, 16 martie 1886.
3Selected Messages, vol. 1, pag. 234.
4Mărturii pentru pastori şi slujitorii evangheliei, Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2007, pag. 93..
5Fundamental Principles,” Signs of the Times, 4 iunie 1874.
6Scrisoarea 2a, 1892.
7Review and Herald, 5 martie1889.

Home | Despre AW | Arhivă | Contact | Curierul Adventist Online

Maintained by AIIAS © 2010.